marți, 5 septembrie 2017

Legenda maniheistă

Odată ca niciodată spiritele întunericului au vrut să atace împărăția luminii.
Și într-adevăr, ele au ajuns la granița împărăției luminii și au vrut s-o cucerească.
Totuși, ele nu puteau face nimic împotriva împărăției luminii.
Și acum ele ar fi trebuit să fie pedepsite de împărăția luminii.
Cu toate acestea, în regatul luminii nu era nimic în vreun fel rău, ci numai bun.
Deci, demonii întunericului puteau fi pedepsiți numai cu ceva bun.
Ce s-a întâmplat, deci?
Au urmat următoarele: spiritele împărăției luminii au luat o parte din împărăția lor și au amestecat-o cu tărâmul material al întunericului.
Prin ceea că acum o parte din împărăția luminii a fost amestecată cu împărăția întunericului, în acest ținutul al întunecimii a apărut ceva similar unui ferment, care a indus împărăția întunericului în vârtej haotic, prin care îi apăruse un nou element, și anume – moartea.
Deci, în mod constant ea se auto-devorează și poartă în sine germenul proprii distrugeri.
Datorită faptului că toate acestea s-au întâmplat, a și apărut specia umană.
Pra-omul, omul orginial, arhetipal a și fost exact cel care a fost trimis din ținutul luminii să se amestece cu împărăția întunericului și să învingă prin moarte ceea ce în această în împărăție a întunericului nu ar trebui să fie; s-o învingă în sine însăși.
Astfel împărăția întunericului trebuie să fie învinsă de împărăția luminii nu prin pedeapsă, ci prin har; nu prin opoziția față de rău, ci prin melanj cu răul, pentru a libera răul ca atare.
Datorită faptului că o parte a lumii intră în rău, răul însăși este depășit.
Deci, ce este răul? El nu este altceva decât un bun inoportun, neîmplinit încă.