joi, 27 iulie 2017

Continuum

I am not just Night or Day
I am both the Night and Day

Crepuscule is my domain
And in Twilight I do reign

Day and Night are all the same
Day is Night and Night is Day

Endless story changing names
Same content, just different face

You don’t know my real Name
Call me Night or call me Day

Under these existing veils
I am there like in shade

When Sunset sleeps you away
I change into Night from Day

When Sunrise makes you awake
I become the Day again

Being Day I light for you
I help all good dreams come true

Being Night I’m guiding you
To the restful feeding Womb

When you master your own life
I then end my sacrifice

When you are completed Man
You can know my real Name


Andrei Onea
9.9.2013



vineri, 21 iulie 2017

Pescărușul Jonathan Livingston

Pescarusul Jonathan Livingston by abc-12358 on Scribd

COMPASIUNEA

COMPASIUNEA / COMPĂTIMIREA

Virtutea lunii august (21 iulie – 20 august)

Com-Pasiunea / Com-Pătimirea -> duce la Libertate

[Opus - cruzime / nesimţire]

Buddha: Dacă-i aprinzi o lampă cuiva, aceasta va ilumina și calea ta.

joi, 20 iulie 2017

Mioriţa (încheiere)

…Să nu-i spui tu mamei
Că-am păţit eu moarte
De la cel vrîncean
Şi cel ungurean.

Drăguţă, mioară,
Ai grijă, ia seama
Să nu laşi în tine
Boala ce ucide:
Suferinţa-amară
Ce te suge tare.

Să trăiţi în voie
Cum se cade vouă
Să ştii – de chiar mor
În cîmp de mohor
Tot cu voi voi fi,
Nu voi pătimi.

Roagă-te de oameni
Să vă-ajute tare
Să-ţi dea tinerel
Mîndru ciobănel.
El cu voi să fie
Mai bun decît mine.
Ce n-am dovedit
El să dea sfîrşit.

Fiţi dar fericite,
Mîndre mioriţe!
Eu pe raza-apusului
Trec în ţara visului!
Prin vînt şi zăvoi
Voi vorbi cu voi!
Prin stele şi rouă
Lumina-voi vouă!


Andrei Onea

2 Octombrie 2012

Gânsacul şi egalitatea

Odată-un sur şi biet gânsac
Îl ia pe vultur la certat:
”Pe semne vulture-ai uitat,
Că nu eşti zeu, că-mi eşti fărtat.
Uitat-ai tu că-ţi sunt egal?
De singur zbori – e ilegal!”

Şi vulturul de sus sosi
Şi la gânsacul sur veni,
Îl apucă făr multă vorbă
Şi-l poartă tocmai sus sub boltă.
Îl slobozi apoi în nori
”Acuma, frate, poţi să zbori!”

Ce-a fost cu-acel gânsac n-om spune,
Dar iată s-a-ntâmplat minune:
De-atunci orice gâscan din curte
Îşi căpătă acea virtute
De-a nu vorbi de-egalitate
Şi vulturu-i nu-i spune ”Frate”.


Andrei Onea
17 Octombrie 2012



motănisme







miercuri, 19 iulie 2017

libertatea umană



Colegii


Secolul XIX. Poetul X iese din tavernă la braţ cu două madame. Chiar la intrare e întins în bîltoacă un om beat tuflă.
Madamele îl abordează pe poet: „O, domnule X, am auzit despre tine că poţi descrie orice situaţie poetic, prin cuvinte frumoase. Arată-ne această artă! Rugăm, rugăm, rugăm!”
X stă un pic pe gînduri şi spune:
„În calea vieţii noastre e lungit
Un jalnic corp, un neînsufleţit!
Nici voi, nici tu, nici eu nu l-am ştiut.
El zace-aici, uitat de toţi şi ud.”
Beatul, ridicîndi-şi brusc capul din bîltoacă:
„A, tu eşti, X?! Eu rima ţi-o aud!
Dar jalnic nu sînt eu acum, ci tu!
Ciudatule, mă miri! Ce-ţi pasă ţie?
Ai două mîndre, dar te rozi cu mine!”
X, îndemnînd în grabă: „Haideţi, haideţi, madamelor. Acesta e Y – colegul.”


Andrei Onea
27 Noiembrie 2012



luni, 17 iulie 2017

Filozofia Comunității Terapeutice Daytop

de Richard Beauvais


Sunt aici fiindcă, în final,
nu găsesc de mine un refugiu.
Până când nu mă voi oglindi
într-a altor suflete și ochi,
voi continua perpetuu să fug.
Până ce nu îi neliniștesc
pe ceilalți prin a-mi cunoaște taina,
eu nu voi putea scăpa de ea.
Doar cu teama de-a fi cunoscut,
nu mă pot cunoaște, nici nu-i știu pe alții,
rămânând doar singur în deșert.

Unde-n altă parte dacă nu-n comun,
aș putea găsi o astfel de oglindă?
În comun aici în sfârșit eu pot
să stau față-n față foarte clar cu mine,
nu ca uriașul dintr-a mele visuri,
nici ca-acel pitic dintr-a mele frici,
ci ca o ființă, parte-a unui-întreg,
care vine clar cu-n prinos la scop.
În țărâna asta eu prind viață, cresc,
căci nu mai sunt singur, ca-n răceala morții,
ci sunt viu în mine, cât și pentru alții.


/traducere de Andrei Onea – 9.x.2015/




sâmbătă, 15 iulie 2017

din Italia







Taras Roșca

Stranie este soarta acestui suflet, dar de asta și plină de învățăminte. În ceea că, eventual, pe străzile Chișinăului din nou vor mărșălui trupele rusești imperiale, întâlnite cu flori de localnici, va fi și contribuția considerabilă a lui – a acestui sărman și straniu suflet. Înțelepciune!
- - -

/ Странная судьба у этой души, но поэтому то и полна она уроками. В то что, в каком-то возможном будущем, на улицах Кишинева вновь промаршируют российские имперские войска, встречаемые цветами местными жителями, будут и её значительный вклад – этой бедной и странной души. Мудрости!



Rumân - adevărul crud

Rumân este numele sub care era cunoscut țăranul dependent în sudul României moderne până-n secolul XIX.



vineri, 14 iulie 2017

zodiac - rudolf steiner


Clădirea mea

Clădirea mea - ea numără eoni
Într-însa am trăit de multe ori
Şi marii arhitecţi aşa-au gândit-o:
Nu poate fi-n continuu folosită

Măreţii cu răbdare mă aşteaptă
Când vin deja sunt gata să înceapă
Eu casei loc găsesc şi-ncepe totul –
Clădirea ei cu mine înăuntrul

Când eu devin - şi ea devine, creşte
Apun şi plec - şi ea se ofileşte
Suntem pe-o vreme una - lut şi vânt
Şi ea se schimb-atunci când eu mă schimb

Clădirea-al cărei plan îl port în mine
Suflări şi feţe a avut mulţime
Mă-ndeamnă şi mă cheamă ele toate
Să vreau din nou la ea a mă întoarce

Şi dorul să revin nu mă mai lasă
Ea este însăşi firea-mi întrupată
În casă am trăit de-atâtea ori
Mereu revin la ea cu noi fiori

Ascultător acelei dragi chemări
Mă reîntorc, m-avânt dintr-al meu cer
Îmi schimb şi caracter, şi-nfăţişare
Revin şi reînviu draga lucrare

Căsuţa mea îmi este mie bună
Perfectă pentru mine, pe măsură
Şi eu am conlucrat l-a ei clădire
Sub îndrumare şi supraveghere

În casa mea eu tind să fiu stăpân
Şi bune-aici, şi rele-mi-aparţin
Mai dau prin greble, dau şi peste zoi
Chiar dac-am fost aici mult timp şi ori


În casă am noroc de-ndrumători –
Măreţi şi darnici - bravi susţinători
Maeştri înţelepţi şi invincibili
Părinţi şi fraţi - vizibili şi-nvizibili

Ei înşişi se inspiră din înalturi
Cu ei clădirea-mi este mai curată
Suflarea lor e-ndemn înălţător
Lucrarea-i nobil mir mângâietor

Atât cât în clădire vieţuiesc
Şi eu, şi ea întruna ne schimbăm
Această transformare-i pozitivă
Când stăpânirea-mi este tot mai plină

Şi-această înviere reciclată
O fac sperând c-odată şi odată
Mă voi trezi din mrejele uitării
Mărindu-mi sfera conştientizării

Înnobilându-mi propria mea vrere
Voi fi stăpânul bun clădirii mele
Voi fi ce vreau şi vrerea-mi o să fie
Cu vrerea Celui Mare ’n-armonie

Şi-aşa eu - călător - continui drumul
Clădind, transfigurând, schimbând întruna
’Nainte şi la bine, şi la rău
În asta să m-ajute Dumnezeu

Străluminat de Soarele cel Mare
Străluminez clădirea mea întreagă
Şi tot mai mult din mine-n ea rămâne
Se schimbă ea în paralel cu mine

Cu cît mai mult revărs dintr-a mea viaţă
Cu-atât mai mult din casă-n mine-adastă
Nimic nicicând n-o poate nărui
Şi-n veşnicie ea va dăinui


Andrei Onea
20 Februarie 2012




joi, 13 iulie 2017

Cîntarea soţului zvelt

Ieri la petrecere am fost
Şi m-a mirat o legitate:
Erau toţi soţii slabi ca storşi,
Iar soţioarele cam late.

Un soţ deschis mi-a relatat
Că explicaţie există.
Cuvîntul e nevinovat,
Să sune, deci, aşa cum este:

"De ce arăt aşa subţire?
De ce sînt zvelt Mavrocordat?
C’aud prea des de la soţie:
”Vrei să mănînci? Na un r.hat!”

Această dulce melodie
Demult, demult m-a încîntat:
Spunea şi mama, şi soţia:
”Vrei să mănînci? Na un r.hat!”

De-o fi să uit aceste slove,
De-o fi s’mă satur de mîncat,
Îndată spune-atunci soţia:
”Vrei să mănînci? Na un r.hat!”

O cît de’naltă-acea făptură(!)
În care ceruri a zburat(!)
De poate spune a ei gură:
”Vrei să mănînci? Na un r.hat!”

În vieţi trecute, cum se vede,
Ea cu păcate a luptat,
Postind din greu; şi-acuma crede:
De vrei să crăchi, ia un r.hat"



Andrei Onea
2011


hulubii





miercuri, 12 iulie 2017

CINE-S OARE?

Cine-am fost?
Cine voi fi?
Sub același soare
 mă știu de mult
  și nu mă știu!
M-am regăsit
 în vatră,
  în piatră,
   de fiece dată.
În firul de iarbă,
 în floarea de nalbă,
  în orice ponor,
   în orice izvor.
În râs,
 în plâns,
  în gând ascuns,
   pentru a fi pătruns.
Toate-s în mine
 de la începutul firii.
Dar dorul,
 dorul de mine
  cea fără mine,
   ce dor este?
De cine și
 de ce mi-e dor?
De ce în fiece înserare
 dorul mă doare
  atât,
   încât
    ajung să mă scald
     în văpaia apusului înfierbântat
      ca încinsul sângelui
       prin care dorul arde?
Gândul despre mine
 devine scrum.
Îl adun
 după ce soarele-i dus
  și-l vântur
   prin vântul ciur
    și-l iau bidiviu
     și alerg cu gândul dor,
      gând durere, dor,
       zbor
        peste tot și toate,
         zbor pe un nor,
          ajung din urmă soarele
          pe cealaltă față de pământ.
Dar tot eu sunt.
Deșartă speranță de a mă dumiri,
 de a mă regăsi
  pe mine, cea a mea.


                              Angela Pașca

Can-Temir. Cantemirienii.

Acum peste 3 secole în urmă se născuse cel cunoscut de noi ca Dimitrie Cantemir. Originile familiei lui sînt destul de obscure.
În secolul 14 a trăit un mare luptător şi domnitor dintr-un neam barlas mongol turcit. Era considerat ca trăgându-se din neamul lui Cingiz-Han. El a lăsat în urma sa un imperiu de la Marea Neagră pînă la rîul Gang. Se numea Tamerlan, adică Şchiopul de Fier. Numele iniţial este Timur sau Temir, adică de Fier. Ca domnitor i se mai spunea Han-Temir.
Doar în cîteva sute de ani, o progenitură de a lui Han-Temir se creştinează şi ajunge a fi cunoscut peste 2 secole ca Can-Temir. Sîngele regal îndemna spre guvernare, ceea ce a şi fost realizat în Moldova secolului 17.
Totuşi în toată frumuseţea progenitura creştinizată Han-Temireană se dezvăluie în Dimitrie Cantemir. Talentele lui sînt multilaterale. Cunoştinţele despre Ţara Moldovei pe care o preia în conducere sînt largi, fără iz de atitudine străină. Cu adevărat Dimitrie devine moldovan şi gradul cunoştinţelor lui adânci şi amănunţite despre moldoveni şi Moldova  poate fi lămurit doar prin dragostea ce o purta pentru această ţară.
Sângele Celui de Fier aparent este calmat de timp. După pierderea complotului cu ruşii împotriva turcilor, Dimitrie cu familia pleacă în Rusia lui Petru. Începând de la acest război pînă la moartea lui Petru I în scena Han-Temireană  intră o nouă figură – Maria Cantemir, sau Maria Dmitrievna Kantemir. Conform unei legende, o fată din neamului Temir avea în viitor să nască de la un viteaz un fecior. Acesta avea să biruie întreaga lume.
Maria şi Petru I au avut relaţie amoroasă şi Maria a prins. Naşterea feciorului a fost una prematură. Acest lucru a avut loc nu şi fără contribuţia celor mai apropiaţi ai Mariei, dar, în sens mai larg, a anumitor persoane pentru care o renaştere a lui Han-Temir era foarte indezirabilă.
Fratele Mariei – Antioh – a intrat în istoria Rusiei ca prim poet rus.
Nepotul lui Dimitrie – Dmitrii –  încearcă revendicarea tronului Moldovei, dar este făcut nebun şi izolat. Ramura creştină, moldo-rusească a Han-Temirenilor nu mai are continuare.


Asprimea Căii


      Căderi,
cucui,
ruşine-a câta oară ...
   De ce
n-ar fi
cărarea mai uşoară
   ca mulţi
şi lesne
pe ea să poată merge ?
   Doar Tu
eşti Cel
prin Care totul este ?!
   De ce
pe drum
sunt pietre căzătoare
   și-oricând
pe el
prăpastii poa’ s-apară ?
   De ce
poteca
        nu-i liberă de jale ?

      Priveşte:
sunt chiar Eu această Cale !...



Andrei Onea
5 August 2012




Apa Sâmbetei – Blajinii – Rohmanii

La moldoveni, români, ukraineni, ruși și sârbi se zice că...

Blajinii sunt oamenii primordiali care locuiesc la hotarul dintre lumea văzuta și cea nevăzută, pe insule înconjurate de Apa Sâmbetei. Ei au luat parte la facerea lumii și de atunci susțin stâlpii de sprijin ai Pământului. Blajinii se roagă permanent pentru oameni, necerând nimic pentru ei. Din recunoștință, oamenii le consacră o mare sărbătoare populară – Paștele Blajinilor. Blajinii trăiesc în afara timpului, de aceea sunt anunțați de mersul acestuia inclusiv prin oameni – atunci când aceștia trimit pe ape curgătoare în Vinerea sau Sâmbăta Paștelui ouă roșii sau cojile acestora, care plutind vor ajunge într-o săptămână în Apa Sâmbetei, apoi și la Blajini în trei săptămâni și jumate sau patru, vestindu-i că la oameni a venit iarăși vremea Paștelui. Ajungând în țara rohmanilor, cojile de ouă se transformă în ouă, iar un ou este consumat de 12 rohmani în decurs de un an.

Pământul blajinilor este reprezentat ca o imagine în oglindă a Pământului oamenilor, sau ca o insula-casă celor cu suflet bun. Ei se mai numesc Rohmani. Rohmanii sunt asemenea oamenilor, dar pot să fie și mai scunzi, sau chiar având cap alungit ca de șobolan. Rohmanii au un mare respect pentru Dumnezeu, dar pot fi și aspri. Ei duc o viață fără de păcat. Ei ar fi urmașii lui Set, fiul lui Adam.

Apa Sâmbetei sau Apa Morților este un râu, ocean sau flux de ape, care izvorăște de sub Pomul Vieții. Pomul Vieții sau Bradul Lumii, de unde izvorăște Apa Sâmbetei, este patronat de Sfânta Sâmbătă. Apa Sâmbetei creează hotarul dintre lumea noastră și cea de dincolo, lumea nevăzută, lumea morților și celor blajini. Această Apă este matca tuturor apelor. Ea înconjoară Pământul de 3, 7 sau 9 ori, devenind din ce în ce mai impură, apoi intră în Sorbul, Vârtejul Pământului și se transformă în flăcări. Obiecte sfinte, lucruri care nu pot fi date de pomană și care trebuiesc ferite de spurcare sunt aruncate pe Apa Sâmbetei, care le va duce pe lumea cealaltă. Apa Sâmbetei înconjoară o insulă sau anumite insule – Ostroavele Albe – pe care trăiesc cei Blajinii, ziși și Rohmani. Insula nicicând nu duce lipsă de roade, care într-un loc dau în floare, în altul deja cresc, iar în al treia dem dă în rod. Aici cresc și uriașe nuci indieni cu miros foarte plăcut. Se găsesc aici și pietre magnetice.

Rahmanii sunt pioși și nu urmăresc dobândă, trăiesc goi lângă ape și întotdeauna laudă pe Dumnezeu. Ei dorm în peșterile pământului. Ei nu au nici animale, nici agricultură, nici fier, nici temple, nici foc, nici aur, nici vin, nici carne, nici rege, nici comerț, nici certuri, nici bătăi, nici invidie, nici furt. Ei nu aspiră la sațietate, dar se satură cu umezeala dulce a ploii și sunt liberi de orice boală și descompunere, sunt satisfăcuți de o cantitate mică de fructe și apă dulce, sincer cred în Dumnezeu și se roagă neîncetat. Apa dulce pe care o beau Rohmanii sau Rahmanii vine de sub rădăcina unui copac.

Bărbații și femeile rahmani locuiesc separat și se întâlnesc doar o dată pe an. După ce soția dă naștere la al doilea copil, sau în orice caz nu mai târziu de cinci ani, soțul nu mai merge la ea, și nici ea nu se mai întorloacă cu nimeni, trăind în abstinență. Astfel, țara rahmanilor nu este aglomerată.
Mesagerii îngeri îi înștiințează despre cei drepți și cei răi de pe pământ, iar rahmanii se roagă pentru oameni. În post rahmanii, în loc de fructe, mănâncă mană din cer, astfel cunoscând schimbarea timpului. Ei știu momentul morții lor, și mor fără boală și frică.

În unele tradiții, miercurea din săptămâna a patra după Paște se socoate a fi marea zi a rahmanilor. În acea zi, de pildă, se rup crengi de mesteacăn, cărora li se atribuie valoare medicinală (lecuitoare pentru oase).

Acest popor are la noi mai multe denumiri: blajini, rahmani, rohmani, rocmani, rugmani.
Pastele Blajinilor este sărbătorit de obicei după o săptămână de la Paști, și în unele meleaguri după două luni. Se întâlnesc și păreri că rahmanii sunt copiii care mor nebotezați. Rahmanii sunt un popor vechi, a căror credință și înțelepciune este mult mai puternică decât cea a oamenilor moderni. După sfârșitul lumii, ei ar putea lua locul oamenilor pe pământ.

Numele de Rohman amintește de biblicul Rehav sau Recab, tatăl lui Ionadab sau Ionadav, care lăsă progeniturii sale, adică recabiților anumite precepte de urmat, iarăși similare celor urmate de rohani. Citat din Biblie, Ieremia, c.35:6-7, Recabiții:
Dar ei au răspuns: „Noi nu bem vin! Căci Ionadab, fiul lui Recab, tatăl nostru, ne-a dat următoarea poruncă: ‘Să nu beţi niciodată vin, nici voi, nici fiii voştri, şi nici să nu zidiţi case, să nu semănaţi nicio sămânță, să nu sădiţi vii, nici să nu stăpâniţi vii, ci toată viaţa voastră să locuiţi în corturi, ca să trăiţi multă vreme în ţara în care sunteţi străini.’ Astfel, noi ascultăm tot ce ne-a poruncit Ionadab, fiul lui Recab, tatăl nostru; nu bem vin toată viaţa noastră, nici noi, nici nevestele noastre, nici fiii, nici fiicele noastre; nu zidim nici case ca locuinţe pentru noi şi nu stăpânim nici vii, nici ogoare, nici pământuri însămânţate, ci locuim în corturi şi urmăm şi împlinim tot ce ne-a poruncit tatăl nostru Ionadab.

Desigur, vorbind de etimologie, nu putem remarca și similitudinea numelui de rahan cu cel de brahman.

A.O.