joi, 23 martie 2017

in vino veritas

Se spune că la fundul unui blid
ce-i doldora de-a vinului licoare
un adevăr integru este scris
ce-l schimbă pe acel găsiră care.

În căutări vinoase adânceam
eu pe cărări năprasnice, obscure
și adevăruri, parcă, eu găseam
dar cari se dovedeau a fi iluzii.

De căutări sleit și amețit
oculta cupă totuși o sorbii
și fundu-i cu-adevărul l-am golit
și golul adevăr atunci găsii.

Și ție-ți spun cea veridicitate,
să nu te-avânți în bete căutări;
Zvârlit la malul undelor buimace
am auzit aceste încantări:

”Aceea ce-ai băut a fost otravă,
căci sufletul licorii e venin;
De-a lui vrăjie doar acela scapă
a cui seninătate n-a dormi.”

Căderea ruşinoasă-a conştiinţei,
debusolată-a minţii-ntunecare,
o generală-a firii rămolire –
efecte de spirtoasă îmbătare.

Potirul cu inscripția scontată
astfel îl țin secat să-l vadă toți
și scriu pe el: ”Aici începe calea
ce duce-n fundul mlaștinii cu morți.”

Vor zice`n vino veritas oricum
și-or repeta stupid ”nu mă respecți?”,
dar m-am trezit și vreau să merg pe drum
ce-a lumina rămasei mele vieți.

Andrei Onea
25 August 2014



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu