miercuri, 12 iulie 2017

Can-Temir. Cantemirienii.

Acum peste 3 secole în urmă se născuse cel cunoscut de noi ca Dimitrie Cantemir. Originile familiei lui sînt destul de obscure.
În secolul 14 a trăit un mare luptător şi domnitor dintr-un neam barlas mongol turcit. Era considerat ca trăgându-se din neamul lui Cingiz-Han. El a lăsat în urma sa un imperiu de la Marea Neagră pînă la rîul Gang. Se numea Tamerlan, adică Şchiopul de Fier. Numele iniţial este Timur sau Temir, adică de Fier. Ca domnitor i se mai spunea Han-Temir.
Doar în cîteva sute de ani, o progenitură de a lui Han-Temir se creştinează şi ajunge a fi cunoscut peste 2 secole ca Can-Temir. Sîngele regal îndemna spre guvernare, ceea ce a şi fost realizat în Moldova secolului 17.
Totuşi în toată frumuseţea progenitura creştinizată Han-Temireană se dezvăluie în Dimitrie Cantemir. Talentele lui sînt multilaterale. Cunoştinţele despre Ţara Moldovei pe care o preia în conducere sînt largi, fără iz de atitudine străină. Cu adevărat Dimitrie devine moldovan şi gradul cunoştinţelor lui adânci şi amănunţite despre moldoveni şi Moldova  poate fi lămurit doar prin dragostea ce o purta pentru această ţară.
Sângele Celui de Fier aparent este calmat de timp. După pierderea complotului cu ruşii împotriva turcilor, Dimitrie cu familia pleacă în Rusia lui Petru. Începând de la acest război pînă la moartea lui Petru I în scena Han-Temireană  intră o nouă figură – Maria Cantemir, sau Maria Dmitrievna Kantemir. Conform unei legende, o fată din neamului Temir avea în viitor să nască de la un viteaz un fecior. Acesta avea să biruie întreaga lume.
Maria şi Petru I au avut relaţie amoroasă şi Maria a prins. Naşterea feciorului a fost una prematură. Acest lucru a avut loc nu şi fără contribuţia celor mai apropiaţi ai Mariei, dar, în sens mai larg, a anumitor persoane pentru care o renaştere a lui Han-Temir era foarte indezirabilă.
Fratele Mariei – Antioh – a intrat în istoria Rusiei ca prim poet rus.
Nepotul lui Dimitrie – Dmitrii –  încearcă revendicarea tronului Moldovei, dar este făcut nebun şi izolat. Ramura creştină, moldo-rusească a Han-Temirenilor nu mai are continuare.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu