vineri, 14 iulie 2017

Clădirea mea

Clădirea mea - ea numără eoni
Într-însa am trăit de multe ori
Şi marii arhitecţi aşa-au gândit-o:
Nu poate fi-n continuu folosită

Măreţii cu răbdare mă aşteaptă
Când vin deja sunt gata să înceapă
Eu casei loc găsesc şi-ncepe totul –
Clădirea ei cu mine înăuntrul

Când eu devin - şi ea devine, creşte
Apun şi plec - şi ea se ofileşte
Suntem pe-o vreme una - lut şi vânt
Şi ea se schimb-atunci când eu mă schimb

Clădirea-al cărei plan îl port în mine
Suflări şi feţe a avut mulţime
Mă-ndeamnă şi mă cheamă ele toate
Să vreau din nou la ea a mă întoarce

Şi dorul să revin nu mă mai lasă
Ea este însăşi firea-mi întrupată
În casă am trăit de-atâtea ori
Mereu revin la ea cu noi fiori

Ascultător acelei dragi chemări
Mă reîntorc, m-avânt dintr-al meu cer
Îmi schimb şi caracter, şi-nfăţişare
Revin şi reînviu draga lucrare

Căsuţa mea îmi este mie bună
Perfectă pentru mine, pe măsură
Şi eu am conlucrat l-a ei clădire
Sub îndrumare şi supraveghere

În casa mea eu tind să fiu stăpân
Şi bune-aici, şi rele-mi-aparţin
Mai dau prin greble, dau şi peste zoi
Chiar dac-am fost aici mult timp şi ori


În casă am noroc de-ndrumători –
Măreţi şi darnici - bravi susţinători
Maeştri înţelepţi şi invincibili
Părinţi şi fraţi - vizibili şi-nvizibili

Ei înşişi se inspiră din înalturi
Cu ei clădirea-mi este mai curată
Suflarea lor e-ndemn înălţător
Lucrarea-i nobil mir mângâietor

Atât cât în clădire vieţuiesc
Şi eu, şi ea întruna ne schimbăm
Această transformare-i pozitivă
Când stăpânirea-mi este tot mai plină

Şi-această înviere reciclată
O fac sperând c-odată şi odată
Mă voi trezi din mrejele uitării
Mărindu-mi sfera conştientizării

Înnobilându-mi propria mea vrere
Voi fi stăpânul bun clădirii mele
Voi fi ce vreau şi vrerea-mi o să fie
Cu vrerea Celui Mare ’n-armonie

Şi-aşa eu - călător - continui drumul
Clădind, transfigurând, schimbând întruna
’Nainte şi la bine, şi la rău
În asta să m-ajute Dumnezeu

Străluminat de Soarele cel Mare
Străluminez clădirea mea întreagă
Şi tot mai mult din mine-n ea rămâne
Se schimbă ea în paralel cu mine

Cu cît mai mult revărs dintr-a mea viaţă
Cu-atât mai mult din casă-n mine-adastă
Nimic nicicând n-o poate nărui
Şi-n veşnicie ea va dăinui


Andrei Onea
20 Februarie 2012




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu