luni, 3 iulie 2017

Ungherul liniștit

i.
În vâltoarea vieții mele, asudat și colbăit,
Nevăzut eu mă apropii de ungherul liniștit.
Scot armura de pe mine și o las de stânga mea –
Obrăzarul meu în lume, mască trebnică și grea.
Eu mă spăl de praful lumii și de brazdele-i lăsate
Și rămân singur cu mine, reintrând încet în pace …

ii.
Acum știu și văd aievea unde-s breaz, unde-s calic;
Bisturiul corijării știu acum un’ să-l aplic.
De am timp, stau mai departe, și acum de dreapta-mi pun
Ceea ce sunt pentru mine – eul însumi, rău și bun;
Dezbrăcând a doua mască – a mea strună principală,
Mă avânt `n-întunecime, drept în lumea-arhetipală …

iii.
Valul liniștii intense mă învăluie, mă-neacă
Ca să uit de-a mele simțuri și rațio-nalitate,
Să mă leie și refacă, bage mințile în cap,
Ocărască și îndrepte, să mă-nalț în zbor, să cad …
Doar apoi fui apt s-aspir Armonia cea divină
Și-n ungherul liniștit s-o aduc ca dar cu mine …

iv.
Mă îmbrac apoi pe mine – îmi pun masca cea din dreapta;
Și mă pregătesc de lume – pun din stânga prima mască.
Și n-oi fi eu gură spartă, și-oi purta adânc în mine,
Divulgând prin acțiuni doar darul lumilor divine.
De-s în greu, corect sau strâmb, înjosit sau ispitit,
Eu descui și inspir darul din ungherul liniștit …

Andrei Onea
2 Iulie 2017



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu